Toate aspectele pe care le-am semnalat în postarea de joi sunt cât se poate de adevărate.

Din respect pentru Instituția Prefectului și pentru argeșeni, țin să subliniez că toate aspectele pe care le-am semnalat în postarea de joi sunt cât se poate de adevărate.

Reamintesc că am fost timp de trei ani subprefect al județului Argeș și, o bună perioadă, am gestionat singur activitățile Prefecturii. Știu așadar foarte bine cum funcționează lucrurile la Instituția Prefectului.

Vreau, de asemenea, să subliniez că în privința tuturor celor nouă spitale, Consiliul Județean are doar atribuții pe zona administrativă, nu și medicală. Asta nu înseamnă că nu ne dorim servicii de o calitate pe măsura eforturilor pe care le facem pentru a asigura condiții cât mai bune pentru pacienți și personalul medical.

Sigur că sunt și părți care sunt permanent perfectibile, am admis mereu acest lucru. Sigur că nu avem nimic cu realizarea unor controale, dar nu atunci când sunt abuzive și sunt prezentate în presă într-un mod manipulator, promovând neadevăruri!