Turneul Memorial „Constantin Cârstea”

Astăzi am avut bucuria de a participa alături de președintele Ion Mînzînă, primarul Cristian Gentea, administratorul public Cristian Puiu și deputatul Cătălin Mîndroc, la Turneul Memorial „Constantin Cârstea”, desfășurat pe Baza Sportivă „Anghel Saligny”, recent modernizată.

A fost un eveniment cu o încărcătură aparte, pentru că aduce în prim-plan memoria lui Constantin Cârstea, unul dintre oamenii care au făcut istorie pentru FC Argeș, atât ca fotbalist, cât și ca antrenor. Turneul a reunit la Pitești echipe de copii de la academii importante din fotbalul românesc, FC Argeș, Rapid București, FCSB și Universitatea Craiova. Pentru acești copii, astfel de competiții înseamnă experiență, emoție, ambiție și bucuria de a juca fotbal.

Felicit Fundația „Viitorul Bistrița”, fondată de regretatul Constantin Cârstea și continuată astăzi de fiul său, Gabriel Constantin Cârstea, pentru organizarea acestui prim turneu memorial la Pitești. Consiliul Județean Argeș susține acest eveniment pentru că sportul, memoria marilor personalități și investiția în copii trebuie să meargă împreună.

Galerie FOTO AICI.