Astăzi, colegii noștri de la Salvamont Argeș au fost premiați în ședința Consiliului Județean Argeș, într-un cadru oficial, la inițiativa președintelui Ion Mînzînă.
A fost un gest firesc de respect față de o echipă de profesioniști care, zi de zi, este pregătită să intervină acolo unde oamenii au nevoie de ajutor. Salvamont Argeș înseamnă curaj, responsabilitate și multă muncă făcută departe de reflectoare, de multe ori pe ploaie, în frig și întuneric. ![]()
Știu bine ce provocări au de depășit salvamontiștii noștri. Am fost la bazele pe care le au în administrare, am văzut condițiile în care lucrează și știu cât de important este ca această echipă să fie sprijinită în continuare.
Tocmai de aceea, îi apreciez, țin la ei și îi asigur că sprijinul Consiliului Județean Argeș va continua să vină pentru această structură profesionistă de salvare montană, una dintre cele mai performante din România. ![]()
Pe 1 august celebrăm Ziua Salvamont România, iar sâmbătă, de la ora 10.00, în Lunca Argeșului, Salvamont Argeș va face o prezentare a activității, dotărilor, echipamentelor și câinilor de salvare
și vor fi o mulțime de surprize pentru toate vârstele!
Vă invit să veniți să îi cunoașteți mai bine pe oamenii care salvează vieți pe munte.
