Petrolul Hârtiești

ACS Petrolul Hârtiești a promovat în Liga a III-a!

Performanță pentru comuna Hârtiești și pentru fotbalul argeșean! ACS Petrolul Hârtiești a promovat în Liga a III-a! Felicit jucătorii, antrenorii și întregul staff al ACS Petrolul Hartiesti pentru promovarea, în premieră, în Liga a III-a!

Victoria cu 2-0, obținută în deplasare în fața campioanei județului Dolj, Avântul Pielești, arată că această promovare este pe deplin meritată. A fost o izbândă care a venit la capătul unui sezon după un sezon de excepție. Îl felicit și pe primarul Cosmin Ștefan, care a înțeles că investițiile în sport înseamnă investiții în copii, în sănătate și în viitorul comunității.

Mă bucur că și Consiliul Judetean Arges a contribuit la această reușită. Am susținut dezvoltarea sportului de performanță prin finanțarea Asociației Club Sportiv Hârtiești cu 15.000 de lei în 2025 și cu 50.000 de lei în acest an. Când administrația locală, Consiliul Județean și oamenii pasionați de sport trag în aceeași direcție, rezultatele nu întârzie să apară. Sunt convins că această promovare îi va inspira pe tot mai mulți copii din Hârtiești să aleagă fotbalul și sportul.