Rădăcini Argeșene

Prima zi a festivalului „Rădăcini Argeșene” mi-a confirmat că acest proiect are viitor.

Prima zi a festivalului „Rădăcini Argeșene” mi-a confirmat că acest proiect are viitor. M-am bucurat să văd oameni veniți din tot județul, copii, tineri și familii întregi care au ales să petreacă o zi frumoasă în mijlocul tradițiilor, al culturii și al comunității.

Concursul național de Kendama, desfășurat în prezența domnului Hiroshi Kudo, adjunctul șefului misiunii din cadrul Embassy of JAPAN in Romania, a adus un plus de energie și deschidere internațională acestui festival. Ne-am bucurat de recitalurile extraordinare susținute de Maria Dragomiroiu, artiștii de la Străvechi & Strunga, Doina Argeșului și mulți alți invitați care au creat o atmosferă specială.

Traseul „Dom’ Dan”, coordonat de Daniel Pavel Official, atelierele, demonstrațiile medievale și toate activitățile pregătite pentru public au adus acel aer proaspăt pe care ni-l doream pentru sudul județului. Este un început care îmi dă încredere că, alături de partenerii privați și de administrația locală condusă de primarul Teodor Drăgușin, putem construi aici un adevărat pol de atracție turistică pentru Argeș.

Astăzi, de la ora 11:00, festivalul continuă cu spectacolul „Ursul păcălit de vulpe”, pus în scenă de Teatrul Alexandru Davila Pitesti urmat de recitalurile Ansamblului Doina Argeșului de la Centrul Doina Argeșului, Ansamblului Comori Argeșene și Ansamblului Poiana, precum și de multe alte surprize pregătite pentru participanți.

Festivalul „Rădăcini Argeșene” este organizat de Asociația „Întoarcerea la Natură”, în parteneriat cu Consiliul Judetean Arges și Primăria Comunei Cuca.

Ne vedem la Cuca!

Galerie FOTO AICI.