Popa Ilie

Ieri, s-a stins din viață, la 105 ani, Popa Ilie, ultimul veteran de război din comuna Săpata

Ieri, Argeșul a mai pierdut un simbol al curajului, devotamentului și demnității: s-a stins din viață, la 105 ani, Popa Ilie, ultimul veteran de război din comuna Săpata, un om care a trăit nu doar un veac de istorie, ci care a și participat la scrierea ei. Născut pe 11 septembrie 1919, în satul Bănărești, a fost martor și participant direct la momentele definitorii ale secolului trecut.

Popa Ilie a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, participând la campania din Basarabia și Odesa, apoi a servit cu onoare pe Frontul de Est, ca servant de tun în cadrul Școlii de Subofițeri de Aviație. A fost membru al Asociației Naționale a Veteranilor de Război Argeș. Cu sobrietatea specifică oamenilor simpli și mari, mărturisea că una dintre cele mai dureroase amintiri ale sale, în afară de război, a fost faptul că a fost martor la locul asasinării lui Armand Călinescu (originar din Pitești), prim-ministru al României, în 1939.

Popa Ilie nu a fost doar un veteran. A fost o conștiință vie a istoriei noastre. O pagină de manual care putea vorbi. Și care, cu fiecare amintire, ne învăța ce înseamnă onoarea, sacrificiul și loialitatea față de țară, după cum mi-a povestit în repetate rânduri primarul Laurențiu Micu, cel care i-a fost sprijin în multe momente.

Slujba de înmormântare va avea loc mâine, 7 august, la biserica din satul Mîrțești. În numele meu și al conducerii Consiliului Județean Argeș, transmit condoleanțe familiei, comunității din Săpata și tuturor celor care l-au cunoscut și l-au respectat. Eroii nu mor niciodată cu adevărat. Ei rămân în amintirile noastre și în valorile pe care ni le-au transmis.

Drum lin, domnule Popa Ilie! Vă mulțumim cu respect pentru tot.

Galerie FOTO AICI.