Spectacol de culoare, bucurie și tradiție!

Așa a fost prima seară a Festivalului Internațional de Folclor „Carpați”, în inima Curții de Argeș – orașul regal al României. Un adevărat regal al costumelor, al dansurilor și al energiei transmise de artiști extraordinari!

Mulțumesc tuturor ansamblurilor care au urcat pe scenă și publicului minunat care a umplut sala Centrului de Cultură și Arte „George Topârceanu”. Alături de prefectul Făcăleaţă Ioana, primarul Constantin Panturescu și colegii noștri din echipa culturală a județului, am avut bucuria de a fi gazde pentru acești ambasadori ai tradiției.

Astăzi ne vedem la Topoloveni, unde vom continua magia folclorului autentic! Ora 18:00: Parada ansamblurilor de dans participante la Festivalul Internațional de Folclor Carpați, pe traseul Casa de Cultură „Pr. Ion Ionescu” – Primăria Orașului Topoloveni. Demonstrație artistică și primirea delegațiilor la Primăria Oraşului Topoloveni.

Ora 19:00: Spectacol de dansuri folclorice prezentat de ansamblurile participante (Locație – Târg Topoloveni):

  • România – Topoloveni – ANSAMBLUL FOLCLORIC „CIULEANDRA”
  • Macedonia de Nord – ZKUD „NEGORCI”
  • Polonia – DANCE GROUP „KRĄG”
  • Turcia – Ankara – ALTINDAG POLATLI BELEDIYESI HALK OYUNLARI TOPLULULGU
  • România – Tulcea – ANSAMBLUL FOLCLORIC „PLAI DE DOR NICULIȚEL”
  • Bulgaria – SOFIA FOLKLORE ENSEMBLE „KREMIKOVTSI”
    Vă așteptăm cu drag!

Galerie FOTO AICI.