Sevastian Tudor

Istoria Argeșului și Muscelului – un nou capitol consemnat în volumul istoricului Sevastian Tudor

Am participat cu mare bucurie la lansarea cărții „Județele Argeș și Mușcel în perioada interbelică (1919–1939)”, un nou volum semnat de reputatul istoric Sevastian Tudor, fost director al Direcției de Cultură Argeș și al Teatrului „Alexandru Davila” din Pitești.

Evenimentul a avut loc în Sala Mare a Muzeului Județean Argeș, în fața unei săli pline de prieteni, cititori și iubitori de cultură, a prefectului Făcăleaţă Ioana, a primarului Cristian Gentea, dar și a fiului scriitorului, viceprimarul Lucrețiu Tudor.

Acest al treilea volum din seria dedicată istoriei județelor Argeș și Muscel acoperă o perioadă complexă și plină de transformări – între cele două războaie mondiale – surprinzând momente-cheie, decizii politice și administrative, dar și detalii inedite din viața sportivă, culturală și economică a vremii.

Este o lucrare accesibilă, ușor de citit, nu doar pentru specialiști, ci și pentru toți cei care iubesc istoria locală și înțeleg importanța ei în formarea identității noastre.

Sevastian Tudor completează astfel trilogia începută cu volumele:

  • „Județele Argeș și Mușcel în Primul Război Mondial (1916–1918)”
  • „Județele Argeș și Mușcel în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial (1939–1945)”

Felicitări autorului pentru munca de documentare și pentru contribuția valoroasă pe care o lasă generațiilor viitoare. Istoria rămâne vie prin astfel de oameni și astfel de cărți!

Imagini VIDEO AICI.