Prin colaborare am reușit să asigurăm servicii sociale moderne, la cele mai înalte standarde!
Prin colaborare am reușit, cu fonduri europene, să asigurăm servicii sociale moderne, la cele mai înalte standarde! Colaborarea dintre Consiliul Judetean Arges, autoritățile locale, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș și Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, condus de doamna ministru Simona Bucura Oprescu, dă rezultate concrete!
La Consiliul Judetean Arges ne-am implicat activ în susținerea proiectelor europene și în punerea în practică a directivelor europene privind închiderea centrelor rezidențiale și dezvoltarea serviciilor sociale moderne prin locuințe protejate și centre de zi.
Fără acest parteneriat instituționalizat, fără accesarea de fonduri europene, una din prioritățile echipei conduse de președintele Ion Mînzînă, nu am fi reușit să atingem aceste obiective majore! Am fost prezent, alături de doamna ministru și de doamna Tatiana Eftime, director general DGASPC Argeș, la două centre moderne finanțate prin PNRR – Componenta 13, Reforme Sociale:
Centrul de Servicii de Recuperare Neuromotorie de Tip Ambulatoriu Mioveni – oferă servicii de kinetoterapie, fizioterapie și consiliere socială pentru 8 beneficiari zilnic.
Centrul de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Pitești – un centru complex, cu capacitate de 62 de persoane, care va oferi:
consiliere psihologică, socială și terapie ocupațională
art-terapie, terapie prin muzică și dans
dezvoltarea abilităților de viață independentă și profesionale
integrare socială prin activități culturale, recreative și educaționale
Două investiții în valoare de aproximativ 2.6 milioane de lei, prin care aceste centre sunt modernizate și dotate cu echipamente moderne și oferă sprijin real și demnitate persoanelor aflate în dificultate și cu dizabilități.
Continuăm să investim în oameni și în servicii care schimbă vieți!
Galerie FOTO AICI.
