Am finalizat lucrările de reabilitare la Cetatea Poenari și doar câteva săptămâni ne mai despart de redeschiderea adevăratei cetăți a lui Vlad Țepeș!
Știu că este un interes foarte mare din partea publicului, mai ales că ne-am bucurat de o atenție deosebită și la Târgul de Turism al României din toamna anului trecut, dar și ca urmare a promovării pe care am avut-o în presa internațională, în publicații de renume precum The Sun din Marea Britanie sau 20minutos.es din Spania. Și Ambasada SUA a făcut o promovare deosebită.
Așteptăm și ca vremea să ne permită să organizăm un moment special, un concert prin care să marcă deschiderea Cetății Poenari, așa că cel mai probabil vom redeschide porțile în luna martie sau începutul lunii aprilie! Lucrările sunt finalizate, mai sunt montate anumite dispozitive sau elemente de butaforie în interior pentru a-i crește atractivitatea.
Sigur că da, ne gândim și avem mai multe variante de acces mecanizat pentru cei cărora urcarea celor 1480 de trepte este mai dificil, vom avea terenul necesar, dar căutăm și o finanțare, cel mai probabil pe fonduri nerambursabile, pentru că proiectul este unul de anvergură. Pe de altă parte, vă asigur că din primăvară veți avea parte de o experiență deosebită!
Imagini VIDEO AICI.