Consiliul Județean Argeș este alături de copiii și adulții cu nevoi speciale din cadrul Asociației Părinților Copiilor cu Autism Argeș

Consiliul Județean Argeș este alături de copiii și adulții cu nevoi speciale din cadrul Asociației Părinților Copiilor cu Autism Argeș. Și anul acesta suntem parteneri în cadrul evenimentelor dedicate Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului.

Simbolistica acestei Zile este una covârșitoare. Tocmai de aceea noi, cei de la Consiliul Judeţean Argeş, am ales ca și în acest an să sprijinim pe toți cei care au nevoie de un efort în plus ca viața lor să fie una normală. Invităm pe toți doritorii, toți iubitorii de frumos, toți altruiștii din județul Argeș, și nu numai, să participe la spectacolul organizat de Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Autism Argeş la Filarmonica Pitești, pe 1 aprilie, ora 18.00, în care, și cu sprijinul Consiliului Județean, veți putea asista la un program inedit susținut de artiști locali, dar care va impresiona și printr-un recital extraordinar al artistei Paula Seling.

Repet, este un eveniment cultural, dar mai ales un eveniment caritabil, pentru că banii strânși din aceste bilete vor merge în sprijinul copiilor mai puțin norocoși de la noi.

Imagini VIDEO AICI.