Gabriela Cioroba, o tânără de numai 16 ani din Mioveni a ajuns vicecampioană la Internaționalele de la Ploiești
În seara aceasta este despre performanță! Gabriela Cioroba, o tânără de numai 16 ani din Mioveni, care la mai puțin de doi ani de când a început să practice boxul a ajuns vicecampioană la Internaționalele de la Ploiești, desfășurate săptămâna trecută.
După argintul de la categoria 57 de kilograme, eleva antrenată de Sorin Popescu la Academia de Box Mioveni a fost convocată la Lotul Național de Tineret unde se va pregăti pentru Campionatele Europene și Mondiale!
Performanțele ei au făcut-o deja cunoscută și în presa centrală! CLICK AICI pentru știrea difuzată la România Actualităţi.
Nu putem decât să îi urăm Gabrielei o carieră prodigioasă în care sper să obțină cel puțin performanțele unei alte practicante câmpulungeanca Nechita Claudia, care a făcut istorie după ce a ajuns până în sferturi la Jocurile Olimpice de la Tokyo!