Salvamont Argeș a primit în dotare cea de a doua autospecială!

Salvamont Argeș

Astăzi am împărtășit din bucuria băieților de la Salvamont Argeș care au primit în dotare cea de a doua autospecială alocată de către Ministerul Afacerilor De Interne România, prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, în cadrul unui program finanțat din fonduri europene.

Prima autospecială este deja prezentă pe zona Transfăgărășan și Nucșoara, iar aceasta de astăzi va acționa pe zona Câmpulung pe secțiunile Iezer- Păpușa, Piatra Craiului și partea vestică a masivului Leaota, de pe teritoriul județului Argeș. Mihai deja a plecat cu Jeep-ul către Câmpulung! Aceste două noi autospeciale vin în completarea celei achiziționate anul trecut de Consiliul Judeţean Argeş.

Vreau să vă mai spun că doar cinci județe în țară care au primit câte două astfel de autospeciale, dar și că remorcile pentru transportul câinilor utilitari cu care aceste autospeciale au fost dotate, a fost o inițiativă a Salvamont Argeș și aici merită felicitat directorul Ion Sănduloiu

Imagini FOTO AICI.

Distribuie articolul