George Mărgineanu – 10 ani de activitate artistică

George Mărgineanu

Interpretul George Mărgineanu a celebrat 10 ani de activitate artistică printr-un spectacol găzduit de sala mare de spectacole a Teatrului „Al. Davila”. Cu această ocazie, Adrian Dumitru BUGHIU, vicepreședinte Consiliul Judeţean Argeş, i-a înmânat o Diplomă de Excelență profesorului de la Centrul Județean de Cultură și Arte Argeș.

Evenimentul a marcat și lansarea unui album discografic. Spectacolul a fost unul de excepție, reunind pe scenă elevi ai lui George Mărgineanu, colegi și profesori de la Centrul Județean de Cultură și Arte Argeș, precum și invitați speciali, prieteni ai artistului.

Printre cei care au încântat publicul s-au numărat și Mihaela Chirițescu și Georgeta Chițoran, primele profesoare și îndrumătoare pe care artistul le-a avut, în urmă cu un deceniu, la Școala Populară de Arte și Meserii Pitești.

Au mai urcat pe scenă, Nicolae Datcu, Mariana Ionescu Căpitănescu, Victorița Lăcătușu, Maria Loga, Marian Medregoniu, Valentin Precup, Dorinel Gavriluț, Iulia Mihai, Daniela Cernea, Ilie Dură, Cătălin Iancu jr, Dorinel Gavriluț, Mădălina Ciucu, Gabriel Tetreag, Grațian Bădescu, Daniela Bărbuceanu, Gabriela Argeșanu, Ana-Maria Cîrstina, Creola Stanciu, Diana Lică, Cristina Voicu, Dragoș Dinescu, Georgiana Gavrilă, Vasia Oprea, Grupul vocal bărbătesc „Doruri Muscelene” și desigur, Orchestra „Doina Argeșului”, condus de dirijorul Cătălin Iancu.

Galerie FOTO AICI.

Distribuie articolul